Sări la conţinut

Lyon – a city of my soul even in winter

Anul trecut a fost definitiv anul Franței. Mai am puțin și încep să cred că fiică-mea va depăși vocabularul basic de franceză, ieșind din sfera banalelor Bonjour și Merci. Azi mi s-a adresat cu Cherry Maman.
Lyon intre 27 si 31 Decembrie. La prima iterație, ar putea părea deprimant, căci este imediat după Crăciun, poate a dispărut piața de Crăciun și poate magazinele sunt închise duminica pe 31, și poate distanța este prea mare. Este într-adevăr frig, dar … e iarnă în Europa. În rest … Christmas Market încă tronează în Place Carnot, iar patinoarul mic, în aer liber, de 15mx5 m este înca funcțional. Magazinele au în mod excepțional deschis pe 31.12, așa că … anul acesta mă întorc din Franța cu cina de Revelion aproape pregatită: platou de brânzeturi, cheese fondue și varietăți de pește și creveți. Un vin bun și o șampanie completează meniul. Iar ca desert … macarons.
Distanța nu este foarte mare, ba chiar poate fi un prilej să vezi Franța rurală dacă alegi să nu mergi pe autostradă.
Așă că, first of all: Bien Venue on France!
Orașul îl cunosc destul de bine, nu a mai fost nevoie de nici o pregătire a traseului turistic. Deși anumite locuri în oraș merită vizitate și revizitate, am preferat să le sărim de această dată. Unul din aceste locuri este Notre Dame de Fourvier. Primul loc pe care l-am văzut la prima mea vizită în Lyon în 2011. Priveliștea asupra orașului într-o zi de iunie, de pe terasa din spatele acestei catedrale, m-a făcut să mă îndrăgostesc iremediabil de oraș. Cerul albastru, acoperișurile roșii ale caselor din Vieux Lyon, cele două râuri Rhone si Saone, de culoare turcoaz și, dacă îți forțezi puțin ochiul,  vârful alb al Mont Blanc-ului, asta este priveliștea pe care o oferă terasa catedralei.

l16

The city from Fourviere in March

Și când te gândești că, în felul ei, biserica asta este tânără față de istoria clădirilor ce se înscriu în patrimoniul cu caracter religios al Franței … A fost construită între 1872 și 1884 din donații publice. La fel ca și Sacre Couer din Paris. Și tot ca și Sacre Couer, catedrala, situată tot pe o colină, colina Fourvier,  a devenit unul din simbolurile orașului. Lyonezii au o adevarată venerație pentru fecioara Maria, căreia îi sunt recunoscători că în 1643 i-a scăpat de ciumă. Mai apoi, în 1832, de holeră și mai târziu, în 1870, au jurat să-i ridice o biserică dacă prusacii nu cuceresc orașul. Și cum acest lucru s-a întâmplat, la sfârșitul războiului franco-prusac au strâns bani și au ridicat Notre Dame de Fourviere. Și în fiecare an, de 8 decembrie are loc festivalul luminilor. Fiecare lyonez aprinde o candelă în cinstea fecioarei Maria. Iar la nivel modernist, festivalul luminilor a devenit un adevarat festival internațional, cu mii de clădiri iluminate extraordinar.
De sus de pe colină, cobori apoi pe trepte direct în Vieux Lyon. Și, dacă începe cu vieux, atunci în orice oraș,  fară să vreau, devine locul meu preferat.

l15.jpg

Old Lyon

Dacă cobori de pe colină pe treptele de pe Montee des Chazeaux atunci intri în Vieux Lyon pe Rue de Bouef. Chiar la intrare, pentru gurmanzi, se află Le 14Fevrier, un restaurant Michelin.
Și la fel ca în orice centru vechi, te pierzi pe străduțele înguste, încântat de magazinele de artizanat sau de restaurantele mici, cochete și cu meniuri franțuzești. Iți lasă apă în gură doar citind meniurile. Știu că suntem într-un loc în care gastronomia franțuzească este în patrimoniu Unesco, știu că suntem în orasul lui Paul Bocuse, și mai ales că suntem în vacanța de Crăciun, dar cât să mănânci…
Dar ce are în plus zona veche a Lyonului  față de alte cartiere vechi în Europa sunt traboulele. Misterioasele pasaje ce au servit inițial vânzătorilor de mătase să străbată orașul vechi și să ajungă la malul râului cu mărfurile lor. Și se zice că ar fi salvat orașul acesta construit tridimensional, cu casele ce par așezate unele peste altele de a fi cucerit total de nemți în timpul celui de-al doilea război mondial.

l17.jpg

Up view from a troboule entrance… about the get trough a misterious door

Și în luna decembrie, nu puteau lipsi activitățile culturale. Musee des Beaux Arts, situat în piața Places de Terreux, l-am văzut singură, in 2011, bucurandu-mă din plin de colecția de artă.

l8l7

l9

Lyon Rad

Imediat lângă, în Place de la Comedie, se afla Opera din Lyon. O clădire al cărei acoperiș rotund, construit din fier și sticlă se îmbină cu coloanele solide tipic renascentiste. Acoperiș care a permis transformarea clădirii originale, deschisă publicului în 1831, să aibă la sfârșitul lui 1993  fix 6 etaje.

l10.jpg

IMG_20171230_190255307_HDR.jpg

IMG_20171230_212425362.jpg

L’Opera de Lyon

Într-adevăr, în mod surprinzător, amestecul acesta de fier forjat arată bine, dar definitiv nu este pe gustul meu. Mult prea minunata sala inițială. Biletele noastre, cumpărate pe 26 decembrie, așa după prognoza meteo, pentru spectacolul La Cenerentola de Puccini ce avea loc pe data de 30 decembrie nu puteau fi decât din cele ieftine. Am avut locuri la ultimul etaj. Am văzut tot pe scenă, dar de la distanță. Nu înțelegeam de ce consideră cineva că mai sus de etajul trei, să zicem, poți vedea „bine” pe o scenă.  Eram chiar curioasă. Definitiv, nu pe gustul meu această înălțime a cladirii. Poate acustica are rolul ei. În fine, overall, recomand o vizită, spectacolul a fost extraordinar, decorurile și costumele absolut superbe, dar aveți în vedere să cumpărați bilete mai jos, din timp.
Și o mică remarcă, ce ține de „sofisticismul” francez: băile de culoare roșie arată incredibil de „elegant”. Între ghilimele, căci nu știu dacă poți folosi acest cuvânt în raport cu o toaletă.

Apoi, într-o zi poioasă de decembrie, am fost la Musee des Confluences. Deschis în 2014, muzeul merită o vizită. Teme exotice expuse și dezvoltate pentru toate simțurile în acest muzeu. Spre exemplu tema morții în concepția umană, de-a lungul timpului și în diverse culturi.

 

Și am lăsat natura la sfârșit. Parc de la Tête d’or. O imensitate de parc de aproape 300 de acri, al carui nume se pierde în negura istoriei și în legende. Am vizitat parcul în fiecare anotimp. Ei bine, iubirea mea pentru culorile cărămizii ale toamnei ce par să atingă fiecare copac din parc, nu reușește în acest caz să surclaseze plăcerea de a vizita parcul vara. Flori minunate și în zeci de culori, umbra copacilor bogați, întinderea de verdeață, toate iți dau senzația de vacanță, o vacanță în atât de îndrăgitele „village de vacance” franțuzești. Girafele, urșii, leii, maimuțele, reptilele sunt câteva dintre animalele pe care le poți admira în grădina zoologică a parcului, ce pare să fie întinsă pe toată suprafața lui. Însă, chiar și într-o zi senină și friguroasă de iarnă, parcul oferă extrem de multe vizitatorului.

l12.jpg

gir1.jpg

Beautiful Baby Giraffe and beautiful Flamingos

Căci, nu departe de sera botanică ( da, există și așa ceva), pe o pajiște uriașă despărțită de un sanț suficient de mare de un loc de joacă pentru copii (ce loc mai potrivit ! ), zburdă în voie zeci de căprioare și puii lor.

l13.jpg

Botanical Garden in Parc de la Tête d’or

Hrănite din când în când, deși este interzis, cu franzele uscate de unul-doi lyonezi. Spre bucuria copiilor, și nu numai, care văd micii puiuți venind în urma mamelor să prindă o bucata de pâine. Și asta, că e iarna, că e vară.
Dacă vrei să vâslești pe lacul din mijlocul parcului, o poți face în voie, poți să-ți plimbi copii cu poneii, eu urmărind cu emoție, lacrimile copilului meu la galopul micuțului animal, dar și îndârjirea de a rămâne în șa până la sfârșit.

p2.jpg

Poney ride

Un velodrome pentru pasionații de mersul pe două roți există în unul din capetele parcului. Și câte și mai câte, poți să faci în parc într-o zi lungă și călduroasă de vară în parcul acesta cu patru grădini de trandafiri.
Iar ieșirile/ intrările din parc sunt marcate de porți uriașe și aurite, în clasicul stil franțuzesc a la Ludovic XIV lea. Și recomand ieșirea spre Cite Internationale pentru o scurtă imersiune în modernism, cultură, cafenele și galerii de artă modernă.

l3.jpg

l5.jpg

Cité  Internationale

Aș putea umple pagini întregi despre orașul acesta străbătut de două râuri cu apă de culoare turcoaz,  Rhône și Saône, fără să plictisesc sau să mă plictisesc. Dar mă opresc acum aici, cu dor de o călătorie viitoare.

Reclame

Cars and parks – Stuttgart

De ceva vreme incoace, pot spune ca Stuttgart inseamna pentru mine acasa. Venind din Timisoara, cu cladirile ei istorice, cu pietele largi si cu arhitectura bogata, ce aminteste cumva de Viena, poate ca Stuttgart-ul mi s-a parut la inceput prea german. Dar de-a lungul anilor am reusit sa apreciez orasul si din punct de vedere turistic si cultural.
Nu poate exista insa articol despre turism in Stuttgart care sa nu contina obligatoriu o recomandare de a vizita Mercedes Benz Museum. Ar fi o blasfemie. Iar cei pasionati vor aminti evident si de Porsche Museum. Caci Stuttgart este patria Mercedes Benz.
Si chiar daca pentru doamne ar parea ca aceasta sectiune ar putea fi inlocuita cu recomandarea ” nu ratati Tkmaxx pe Konigstrasse”, nu cred ca se poate sa vezi Stuttgart-ul fara Mercedes Benz Museum. Este locul unde vei intalni toti turistii chinezi sositi in oras, indiferent de Business sau Leisure Trip in Europa.
Si toti turistii in general. Nu va ganditi la muzeu ca la o simpla colectie de masini Mercedes, caci muzeul iti ofera o intreaga istorie a automobilului, indisolubil legata de cea a masinilor Mercedes.
Muzeul este situat pe Mercedesstrasse (evident! ) La numarul 100, vis a vis de fabrica Daimler. Sa ajungi aici nu creaza in Stuttgart nici o problema. Cu S Bahn-ul de la Gara Centrala (Hauptbanhof) pana la Neckarpark si de aici 10 minute de mers pe jos, sau, pentru cei ce vor sa-si pastreze energia pentru vizita in interiorul muzeului, cobori la Bad Canstatt si iei autobuzul 56 ce te lasa chiar in fata lui, Mercedes Benz Welt. Nenecesara aceasta solutie dupa parerea mea. Chiar in fata intrarii te intampina  o copie in bronz a masinii de curse Mercedes cu statuia pilotului Mercedes Juan Manuel Fangio langa.

fangio.jpg

Me and Fangio

Cladirea muzeului a fost deschisa in 2006.  O forma oarecum cilindrica, cercuri asezate oarecum unele peste altele, cu interiorul decupat sa formeze un Atrium sub forma unui motor de tip Wankel. Simplu, eficient, compact. Just like the engine.
Vizita la muzeu incepe de undeva de la etajul 6, cu primul motor Mercedes ce a functionat pentru prima oara in 1879 undeva in apropiere de Ludwisburg. Continua cu o expozitie impresionanta de masini de epoca, anii ’20-’30-’40. Peretii sunt plini de povesti ale companiei Daimler, chiar si  istoria oarecum controversata a anilor de razboi cand fabricile Daimler au produs armament este redata.
Anii ’50 , ’60 insemnau new design si autobuze cool. Le vei regasi pe toate in muzeu.
Anii ’70, ’80 -design. Si spune asta un neinitiat in industria automobilului, fascinata insa de muzeu.Si totul culmineaza cu prezentul. Masinile zilelor nostre, pline de aparatura electronica de ultima generatie. Dar va las entuziasmati si dornici sa vizitati muzeul.

Some of my favourites… by Mercedes

Iar daca de-abia v-am deschis apetitul, muzeul Porsche este urmatorul pe lista.
Muzeul deschis  in noua forma la inceputul anului 2009, exact pe locul original al companiei Porsche, in Stuttgart-Zuffenhausen, este o cladire cu o arhitectura futurista plina de linii geometrice. Vechiul muzeu se nascuse in acelasi an cu mine…Cred ca a fost  o provocare pentru ei sa renoveze cladirea dupa ce Mercedes Benz Museum se renovase…
In fata muzeului o sculptura, Inspiration 911, pe care stau agatate 3 masini Porsche ce par ca sunt gata sa alunece pe cele trei brate ale sculpturii, doar deschide apetitul pentru vizita in muzeu. Personal, gasesc muzeul extrem de spectaculos. Mai ales masinile vechi de curse. O incantare. Si la fel ca la celalalt muzeu, daca esti pasionat de masini, si nu numai, planifica-ti sa stai minim patru ore inainte. Cred ca ar fi cam greu sa le vezi pe amandoua in aceeasi zi.

Some of my favourites… by Porsche

Na, acum sa revenim la verdeata. Surprinzator, Stuttgart-ul este unul din orasele prafuite ale Germaniei. Incepand din Octombrie si pana undeva in Aprilie, ai zile in care se activeaza alarma de Feinstaub. In traducere particule de praf in aer. Si atunci este indicat sa circuli cu mijloacele de transport in comun, iar biletul este la jumatate de pret.
Am spus ca este surprinzator, deoarece orasul are multe parcuri si foarte multa padure in jur.
Schlossgarten porneste chiar din mijlocul orasului. De langa castelul vechi, transformat astazi in Landesmuseum. Care muzeu are tot anul 2018 intrare gratuita. In fata unui micut lac, Ecksee, se afla opera din Stuttgart, faimoasa pentru baletul ei.

IMG_20171022_093224331

The Opera in Stuttgart

In fiecare an, vara, in Oberer Schlossgarten are loc un picnic urias, de fapt o vizionare live,  in aer liber, pe un ecran urias,  a spectacolului de balet ce se desfasoara in interiorul operei. O adevarata sarbatoare, din pacate cu din ce mai multa securitate in ultimul timp. Mai departe, urmeaza partea centrala a parcului Mittlere Schlossgarten, unde se afla si Planetariu. Si care este in acest moment intr-o stare „intermediara”, datorita unui extrem de contestat proiect de mutare a garii centrale in subteran. Proiectul este un fel de „al doilea aeroport din Berlin” , cu extra milioane de euro cheltuiti si probabil ca si despre el se fac glume, ca si despre proiectul din Berlin.

My favourite season in Oberer Schlossgarten

Ultima parte a parcului se opreste  la Mineralberg si, dupa ce urci colina catre palatul Rosenstein, intri in alt parc minunat al orasului, o gradina englezeasca ce poarta de fapt numele palatului: Parcul Rosenstein. O padure de verdeata, in culori minunate tot anul, poate mai putin iarna,  daca nu ninge. Capatul parcului te lasa la Poarta Löwentor ( Poarta Leului) si la Muzeul Löwentor unde esti invitat sa vezi colectia de dinozauri … si un mamut.

IMG_20171022_100750337_HDRIMG_20171022_101102712_HDRIMG_20171022_103022452

Again the perfect season to be in the Rosenstein Park

Si mai departe urci in Killersberg park. De departe favoritul meu. Flori peste tot, pentru fiecare anotimp alt tip de flori. Si in mijlocul lui troneaza turnul de fier de 4 etaje de unde poti vedea la 360 de grade colinele Stuttgart-ului.

t.jpg

Killersberg Tower

Si de asemenea covorul de lalele in primavara, de trandafiri in vara si de crizanteme la inceput de octombrie. Si tot la inceput de octombrie are loc aici o expozitie de dalii, o mica gradina cu splendori de diverse culori din toata lumea adunate.
O mica gradina zoologica, in regim deschis, de inspiratie franceza, face o duminica de vara in parc o adevarata escapada: picbic, zoo, parc pentru copii, un pic de priveliste din turn, un mic carusrl, un teatru de papusi dupa-amiaza, o cafenea cu view spectaculos si multe flori.

The park and us

Acesta este great green U in Stuttgart.
Si daca nu te-ai saturat, atunci exista si mai multe muzee (recomand Kube si Staatgalerie)  si parcuri in oras ( recomand Barensee sau Max Eyeth See ceva mai departe de centrul orasului sau Karlshohe – parcul de pe colina, situat aproape de centru, unde privelistea asupra orasului in noaptea de Revelion este spectaculara).
Asa ca Stuttgart-ul poate fi o optiune de city break destul de interesanta in vara.

Nice III – Monaco

E trecut de 19.30 și suntem deja de 10 ore pe străzi. Pe străzi, afară,  în soare, unde cerul e albastru, marea e azur, nisipul e galben și eu sunt în tricou rosu.

IMG_9305


Me as a Princess

Nu zic că vântul îmi vântură prin buzunare, dar parcă pe Coasta de Azur bate briza mării. Așa ți se pare când vezi yachturile din Monte Carlo. Asta nu înseamnă însă că nu te poți bucura din plin de o zi la Monaco. Personal, la planificarea călătoriei, aveam pe lista „de văzut” în Monaco doar trei parcuri: Princesse Grace Rose Garden, Saint Martin Gardens și Japanese Garden. Nu mă interesa cazinoul, în fața căruia să admir Ferrari-urile altora și nici portul plin de yachturi ale milionarilor Europei. Prejudecată inversată  :).  Le-am văzut și le recomand cu caldură.
De la Nisa la Monte Carlo poți să călătorești cu Ligne de Côte d’Azur, un bilet costă 1.5 euro și poți să te oprești oriunde în Monaco. Noi ne-am oprit relativ aproape de intrarea în oraș, în Fontvieille, chiar în dreptul portului de Fontvieille și din stația de autobuz am coborât cu liftul într-un centru comercial.  Închis azi, căci era duminică, dar având Carrefour-ul din interior deschis. Nu că îți trebuie ceva special, dar noi plănuiam să stăm la o cafea pe terasă. Acum, sigur că nimic nu e mai minunat decât să savurezi O pain aux chocolat la cafea sau ciocolată, în soarele de octombrie. Dar dacă ai o copilă care doar asta visează când e în Franța, e bine să ai la îndemână mai mult de una. Și cum fiica are cu cine semăna, devine imposibil să le explici (bărbatului și copilului) că nu sunt prea sănătoase. Mai ales că sunt atât de bune. Cea de la terasă de-abia îți deschide pofta. Așa că bagă nasul în Carrefour și cumpără mai multe. Sus, în Saint Martin Gardens vor face pauză mai placută.
Iar pe terase ai o priveliște frumoasă asupra Portului Fontvieille. Doar o scurtă introducere în lumea yachturilor.


IMG_20171029_141256583_HDR

 

Tot pe terasă se află și un mic muzeu ce conține o colecție privată a masinilor prințului de Monaco. În caz că ai da trandafirii pe mașini de lux …

Princess Grace Rose Garden este într-adevăr dedicat prințesei Grace Kelly.  Frumoasa actriță care la vârsta de doar 26 de ani, în plin avant al carierei artistice, avea să se căsătorească cu prințul Rainier al treilea și să devină prințesă la rândul ei.  În  1956, în una din celebrele nunți ale secolului trecut. Se spune că Rainier își căuta oricum o nevastă, căci dacă nu reușea să producă urmași, Monaco ar fi revenit Franței. Așa că, atunci când a venit în America, era deja hotărât să se căsătorească cu Grace Kelly, actrița pe care o cunoscuse la Cannes și cu care corespondase o vreme. După căsătorie, Grace Kelly nu a mai jucat în filme, dar a reușit să influențeze cultura artistică a principatului până când a murit la vârsta de doar 52 de ani. Merită să revedem The Country Girl după această vizită. Sau măcar Dial M for Murder.

4000 de tipuri de trandafiri se găsesc în gradină, o multitudine de culori și de mirosuri, totul dedicat parcă frumoasei prințese. Cu o imagine fabuloasă asupra muntelui din spate. Extrem de relaxant.

Just 3 pictures of the park in October

După parc, situat oarecum la nivelul mării,  trebuie însă să urci din nou sus. Pentru a-ți doza energia poți să folosești benzile rulante și liftul de la centrul commercial.

IMG_20171029_124503932.jpg

Top of the hill

Și drumul duce apoi inevitabil către Monaco city, gradinile de Saint Martin și Catedrala Sf. Nicolae. Străbați tunelul Rocher Fontvieille,  situat chiar ” sub” palatul printului de Monaco și vei sosi la Poarta de intrare Rocher. Și de aici, șerpuit,  trebuie să urci aleea către vârful stâncii unde se afla Place du Palais. Priveliștea, de o parte și de alta este fascinantă.IMG_20171029_134417117

Cu fiecare șerpuire, vezi blocurile din Monaco, încrustate cumva în stânca din spate,  elegante, într-o culoare crem untos.  Odată ajuns sus, de cealaltă parte, te așteaptă o priveliște spectaculoasă asupra mării. Culoarea azur te duce cu gândul la croaziere pe mare, la vară, la vară, la vară… Nici nu e greu când e cald afară și soarele strălucește. În Place du Palais sunt câteva puncte de atracție:

  1. Statuia lui Grimaldi
  2. Schimbarea garzii
  3. Magazinul de suveniruri

Să le luăm pe rand. Numele Grimaldi este evident italian. Îmi trece prin minte că într-un film de Coppola, acesta ar putea fi numele familiei mafiote. La a doua iterație, am zis Garibaldi-Grimaldi, o fi tot pe acolo. Nu se poate, căci pe soclu era trecută data 1297. Cata incultură! House of Grimaldi este de fapt casa regală din Monaco.  Grimaldi este  familia nobilă din Italia ce începând din 1297 a domnit în regat. Statuia a fost instalată acolo în 1997, marcând 700 de ani de domnie a acestei case regale, înrudite cu multe familii nobiliare de prin Europa, în Principatul de Monaco. Și îl înfățișează pe Guelf Francesco Grimaldi, cel care acum 720 de ani, degizat în costum de călugăr franciscan a intrat în oraș și a deschis porțile pentru restul soldaților săi, cucerind astfel stânca asta ce se înalță 60 de metri deasupra mării.
Schimbarea gărzii nu este la fel de spectaculoasă ca la Londra sau Stockholm, dar nici nu e extrem de diferită: uite pușca, saluturi, pa.
Iar magazinul de suveniruri, sincer, poate pentru cine dorește tricou, trenning, fular, șapcă, hanorac cu siglele circuitului de Monaco. Eu sunt fan Formula 1, dar nu materialele adiacente. În rest, clasicele produse: magneți, vederi, căni, pahare…

De aici, din piața palatului, poți opta pentru un traseu către cazinou pe străduțele pitorești ale orașului sau coborând și urcand pe partea grădinilor. Noi am ales cea de-a doua variantă. Culoarea albastră, inconfundabilă a mării în această parte de lume, are un efect purificator asupra creierului meu.

IMG_20171029_144003986.jpg

The view from Saint Martin gardens 

Pini și agave redau exotismul neeuropean (?) al gradinii. Peste tot puncte de belvedere care iți taie respirația.

IMG_20171029_140624571.jpg

Jeune Fille Statue between the pines

Iar în mijlocul grădinii, aproape de catedrala Sf. Nicolae, tronează statuia în bronz a lui Albert I, navigator pasionat și reformator al casei regale. IMG_20171029_143949572_HDR

Albert I

Catedrala Sf. Nicolae este locul unde se odihnesc marea majoritate a conducătoriilor familiei princiare, printre care și Grace Kelly.

    IMG_20171029_152616931Si de aici, în jos spre port și spre cazinou. Situat în La Condamine, aproape de Cazinou portul este plin de very, very expensive yachts.

IMG_20171029_153249460_HDR

Portul Hercule. Un uriaș vas de croazieră TUI își face siesta în port. Probabil o mică pauză de o zi, cât să permită pasagerilor să viziteze Monte Carlo și poate să joace două, trei runde la cazinou.

IMG_20171029_162925129.jpg

The Casino

Cazinou ce este construit în stil german renascentist și înțesat într-adevăr cu milionari. Cele mai multe mașini Ferrari pe care le-am văzut în viața mea pe m2, dar și cele mai colorate. Probabil că o mașină cu impact sonor trebuie să fie roșie, galbenă sau verde pentru a face impresie vizuală. Și sigur că bacșisul pentru parcarea mașinii este … așa la 50 de euro. Dar priveliștea este într-adevăr impresionantă. Și clădirea adapostește azi nu doar cazinoul, ci și opera orasului Monte Carlo. Un mic sneak preview al acestuia este permis, după un control amănunțit al poșetei. Parcă intri ca Alice în țara minunilor. Mese, scaune, coloane, mese de joc, toate sunt îmbrăcate în pânzeturi alb-roșii, ce dau un aspect juvenil locului. Dar sigur că aceasta este doar zona ce se poate vizita liber și care sunt convinsă că nu are nimic de a face cu decorurile interioare unde se învârt zarurile cu repeziciune.

IMG_20171029_161853619.jpg
Monte Carlo Casino -sneak peek preview

Cazinoul a apărut ca o necesitate pentru familia regală din Monaco. Prin 1800 și ceva, două dintre orașele ce plăteau taxe în fructe și ulei de măsline către casa regală au devenit independente, reducând astfel substanțial veniturile acesteia. Așa că, înainte de a intra in faliment, trebuia găsită o modalitate de a revitaliza câștigurile. La modă erau deja mixurile germane de stațiuni de refacere și cazinouri unde se puteau întâlni burghezii nou apăruți și nobilimea încă în floare. Și mintea unei femei, Princess Caroline, a gândit o astfel de soluție și pentru Monte Carlo. Sigur că a durat puțin până au început să facă profit cu adevărat, căci locația nu era ideală având în vedere cumva și izolarea  orașului față de restul Europei. Dar când liniile ferate s-au extins și au mai acordat și ceva facilități…au intrat în istorie.
Și ca și cum nu ar fi de ajuns, vis a vis de Cazinou, zona este înțesată de magazine Channel, Gucci, Prada … în caz că ai câștigat.
Este surpinzător, dar e deja 5 seara. E timpul să ne întoarcem la Nisa. Spunem adio sau pe curând Monaco-ului. O țară atât de mică și surprinzătoare, ce nu trebuie ratată într-o călătorie pe Coasta de Azur.

Nice II – Vieux Nice and Chateau Hill

Nisa a fost intemeiată de greci și închinată zeiței olimpiene a victoriei Nike.  A fost apoi a francezilor, italienii au avut-o și ei între 1815 și 1860, englezii au dezvoltat zona petrecându-și iernile aici, iar astăzi milioane de turiști din toată lumea o vizitează anual. Fiecare turist vine pregătit să vadă cat mai multe, să se bucure de mare, de soare, de mâncarea extraordinară. Și niciunde nu descoperi mai bine acestă  savoare mediteraneeană decât în Vieux Nice – Old Nice. Scoici, homari, pește, pizza, socca, înghețată.
Toate servite la restaurante cochete, așezate pe străduțele înguste ale orașului vechi.
Recomand cu caldură să începi vizita cât mai de dimineață, cu o oprire la Cours de Saleya.

IMG_20171030_102515954.jpg

Coffee in the sun at Cours de Saleya

Daca este luni, atunci piața va fi ocupată de anticari ce vând tablouri pe panză, în marea lor majoritatea reprezentând Nisa, scaldată ca și în realitate într-o lumina blândă. Sau tacâmuri de argint pentru mese festive și extravagante, ce se vor asorta cu porțelanuri de calitate și soupiere, ce de asemenea se găsesc din belșug aici.

IMG_20171030_104703895.jpg

New generation is into MJ!?

Nu lipsesc oglinzile sau periile de păr cu mânere de ispirație Ludovic al XIV-lea. Bijuterii elegante, poșete sau cercei – clipsuri, marea majoritatea par de început de secol XX. Si camee, elegantele broșe ale bunicilor nostre, la prețuri de minim două pensii ale bunicii. Nu lipsește mobilierul elegant, din lemn masiv sau elementele de decor, gen măști, statuete, destul de internaționale. Și nici jucăriile pentru copii. O doamnă în vârstă vinde un coș întreg de figurine de porțelan. Evident, cumpărăm și noi zece: bărbați, femei și o văcuță. Vor fi folosite în montarea unui film de animație. Dar care nu va fi prezentat la Cannes, ci în sufrageria noastră. Și eu gsesc un medalion elegant cu un pandantiv culoare burgund de cumpărat. Trebuie doar sa știi să te bucuri de soare și de lucruri frumoase.

Această prezentare necesită JavaScript.

Des belle Chose

După aceea, intri pe străduțele întortocheate ale zonei. Gps-ul pare total derutat în a-mi stabili poziția și mărește raza de căutare la dorința mea de a găsi măcar una din cele două gelaterii Fennochio. Punct de atracție pe lista noastră, căci trebuie să gustăm măcar câteva din  cele 95 de sortimente de înghețată italiană artizanală. Primul este închis. Cât pe ce să se declanșeze o tragedie 🙂 la gândul că și al doilea ar putea fi închis. Dar după câteva momente de rătăcire printre magazine de pielărie și săpunuri naturale în mirosuri de lavandă, Fennochio apare în toată splendoarea lui în place Rossetti. Prețul, de trei ori mai mare decat acasă, dar ce nu face omul pentru o înghețată de trandafiri și una de castane glasate… Vorbesc de mine, cea cu gusturi sofisticate, căci ceilalți nu ies din clasicele cookies, kinder, ciocolată sau cafea. O, mon Dieu. Mă bucur măcar că nu s-a optat pentru înghețată de iaurt.
Te poti bucura în soare de gustul înghețatei, lângă Palatul Prefecturii.

IMG_20171030_113217667.jpg

Enjoying the sun in Vieux Nice

Apoi continui hai-hui pe strazi si, mai ales, nu eviți multitudinea de magazine de suveniruri. Nici micile magazine de artă de pe Rue Droite. Ascunse printre acestea se găsesc o biserică din sec. XVII, cu decorațiuni demne de un palat și o piscină. Noi am venit echipate cu costume de baie, dar nu avem căști, care sunt obligatorii. Și în plus, am decis să testăm direct apa Mediteranei.
Biserica Sainte Rita este cunoscută și sub numele de Biserica Saint Jacques le Majeur. Detaliile arhitecturale exterioare sunt simple, părând să ascundă cumva un  interior absolut deosebit.

IMG_20171030_130127633.jpg

The Saint Jacques le Majeur Church 

Acum, curând ți se va face foame. Există trei variante pentru prânz sau cină. Având în vedere că am stat o săptămână în Nisa, vi le propun pe toate. Varianta sofisticată: scoici (Huitres). Foarte multe localuri le oferă direct pe pat de gheață cu lămâie. Cafe Turin părea cel mai atractiv în acest sens. Și în plus se comercializează scoici Roumegous. O companie ce livrează sute de tone de scoici de crescătorie în toata Franța și lumea întreagă. Sună interesant. Poate din cauza numelui? 26 euro.

Nice food: french with italian twist

Varianta doi place tuturor: pizza. La fel, multe oferte. Într-un colț rătăcit, Pizza Pili pare să ofere cel mai bun raport calitate – preț. 7 euro orice fel de pizza, multitudine de variante. Varianta trei, care la fel multumește pe toată lumea: pui la rotisor cu unt, lamâie și ierburi de Provence și picnic pe plajă. Prețuri între 3.95 si 6.95 euro. Recomand cu caldura … Puiul se topește în gură, măcelarul ți-l porționează cum vrei tu și e destul pentru toată lumea.
Dacă însa nu iți este foarte foame, atunci poți opta pentru Socca. Un fel de clatită tradițională sărată, făcută la cuptor din făină de năut, ulei de măsline, sare și condimente – ierburi. Cel mai mic preț 2.8 la Renne Socca.

Dacă nu este luni, atunci Cours de Saleya se transformă intr-o piață de legume, fructe și flori. Buchete uriașe de crizanteme de culoare galben, roșu cărămiziu, maroniu. Trandafiri ce miros înnebunitor, lavandă și câte și mai câte. Săpunuri naturale cu arome de cireșe, trandafiri, mentă, lămâie, piersici, verveine, o nebunie de mirosuri. Îți amintești că pentru francezi găsirea parfumului potrivit este un task esențial. Și în regiunea Provence Alpe – Maritime se produc destule parfumuri. Căci florile cresc aici peste tot.

Această prezentare necesită JavaScript.

Fresh market at Courses de Saleya

Nu lipsesc desigur produsele de patiserie, brânzeturi, mirodenii și măsline.

IMG_20171031_113532729.jpg

The Croissant

Și dacă până acum nu ai apreciat roșiile uscate italiene seci, atunci, tăiate mărunt,  într-un amestec de usturoi pisat, ulei de măsline și multe ierburi provencale, ți se vor părea antipasti-ul perfect. În mod sigur vor intra în meniul meu de impresionat musafiri. Și în cea mai mare parte, legumele sunt din productie regională. Dovleceii mici și subțiri, ale căror flori le fac pane marii bucătari, îi găsești din abundență, fac parte din bucătăria tradițională nicoise. Așa că, inspirați de această abundență, noi am decis ca masa de prânz să se transforme în picnic. Am cumpărat bagheta, brânză, roșii negre, struguri italieni și evident vin.
Locul îl știm deja, se află tot în zona veche a orașului: parcul de sus de la Colline de Chateaux.

IMG_20171104_092143.jpg

Ready for picnic

La capătul orașului vechi, la capătul Baie des Anges, chiar de pe faleză, începe urcarea către castel. Pe trepte, escalier Lesage, până sus.

Există și un lift pentru cei cu cărucioare sau dizabilități. Impropriu spus castel, căci aici nu se mai află de fapt ruinele fortăreței militare folosite pentru apărare până în secolul XVIII când a fost distrusă de trupele lui Ludovic al XIV – lea. Dar ai cea mai frumoasă priveliște din oraș, indiferent dacă vrei să vezi răsăritul, spre port sau apusul, spre Promenade des Anglais. Sau pur și simplu în miezul zilei când soarele strălucește afară.

IMG_20171031_115241192IMG_20171031_134706129IMG_20171031_134951137

IMG_20171031_142811126.jpg

360 °  View

Deși ai senzația că roca este mică, sus te așteaptă un parc uriaș, cu iarbă, umbră și loc de joacă pentru copii. Numai bun pentru picnic. Prima gradină publică a orașului.  Tot pe deal se află și o cascadă artificială pe placul copiilor și adulților. Dar atunci când am urcat noi, instalațiile erau în reparație, așa că nu ne-am bucurat de ea. Și lângă parcul de verdeață te poti rătăci pe alei cu mozaicuri grecești, cumva să te simți conectat cu rădăcinile grecești ale orașului.

Greek Motifs

Cel mai mult m-a atins mesajul de mai jos.

IMG_20171104_190946.jpg

Fericit cel care ca Ulise a avut o călătorie bună

Mai rătăcim o vreme prin labirintul de alei ale parcului, asteptând cu răbdare ca puștoaica să-și consume energia cățărându-se în copaci.

IMG_20171031_140109009.jpg

Cat on a tree

Coborârea este la fel de spectaculoasă și poți opta pentru coborârea direct în orașul vechi, în Piața Garibaldi sau înapoi pe plajă. Noi am optat pentru versiunea doi, căci planul în această după-amiază implică o baie în mare.

Și apoi ne retragem la un răsfăț mediateraneean. Nu-i bai, în weekend mergem la alergat. Iar diseară mergem la Trick or Treat, căci e Halloween…

Nice I – The Sea Side

9 grade Celsius și ploaie. Așa arăta prognoza meteo temperatura, Marți, 31 Octombrie 2017, în Stuttgart. Nisa – 20 grade și complet senin. Pentru noi, șopârle iubitoare de soare și căldură, un motiv suficient să zburăm pe Coasta de Azur. Dacă mai pui și fascinația mea neobosită pentru cultura și bucătaria franceză,  atunci sigur petrecem vacanța de toamnă (și cu puțină întârziere My Birthday) făcând plimbări în  soare pe Promenade des Anglais. Mai ales că acesta este și scopul „aleii” de 7 km lungime de-a lungul țărmului Marii Mediterane.

IMG_20171028_143241683_HDR.jpg

Starting point for Promenade des Anglais

Englezii, iubitori de soare ca și noi, începuseră prin 1800 să frecventeze locurile însorite de pe Coasta de Azur. Inclusiv regina Victoria venea la Menton aproape de Nisa. Construită prin 1820, generoasa promenadă  începe undeva la aeroport și se termină la Quay des Etats Unit.

IMG_9614.JPG

Feeding gulls

Dacă tot ești în zona aeroportului, doar cu rucsace în spate și afară e o zi de primavară, pardon, sfârșit de octombrie, atunci poți să vizitezi parcul Phoenix, situat vis a vis de aeroport. O gradină  botanică cu elemente zoologice :), întinsă pe 7 ha. Lebede negre, flamingo, crocodil sau kokaburras, țestoase și foci, destul cât să te bucuri de o zi cu soare  sau ploaie în parc. În plus, sera cu plante exotice în diverse condiții climatice pare să fie una din cele mai mari din Europa. Totul pentru 5 Euro.
La capătul parcului dinspre aeroport se găsește MUSÉE DES ARTS ASIATIQUES. Un mic muzeu, cu o colecție simpatică de îmbrăcăminte de Samurai și, în plus, intrarea gratuită. Se pot purta conversații interesante în fața zeității hinduse Prajnapamarita. Și vă povestesc și eu ce mi-a povestit fiică-mea, „expertă” în cultura indiană după un atelier de jumătate de an cu Frau Schärf. ” Un demon uriaș îi ataca pe oameni. Vishnu nu reușește să-l învingă, așa că crează această zeitate cu 12 brațe pentru a-l învinge pe monstru. În fiecare braț are o armă ce va fi folosită în bătălia cu monstrul”. Așa vă spun și eu povestea, cum am auzit-o.

IMG_20171028_133439277.jpg

Samurai costumes Musee des Arts Asiatique

De aici, la pas pe faleză. Ai marea pe dreapta, de un azuriu minunat … de unde și numele de Côte d’Azur. Nu stiu dacă apa este încă suficient de caldă să faci baie, sezonul s-a încheiat, după cum te anunță panourile de la Miami Beach, Neptune Plage sau Florida Beach.

IMG_20171028_145232075_HDR.jpg

IMG_20171102_114022749.jpgIMG_20171028_154325901_HDR.jpg

IMG_20171031_115950509.jpg

The Beach

Cu toate acestea, sunt destui temerari în apă încât să-ți pui intrebări. (Peste trei zile am încercat și noi apa. Adică cu costume de baie cu tot. Nu foarte rece, dar cam greu să înoți, mai ales pentru un copil. Plaja este pietroasă, preferata mea, iar apa de o claritate incredibilă. Când vine un val spre tine, vezi perfect prin apa de culoare albastru-azur. Pe plajă, în octombrie se fac însa băi de soare fără probleme).

IMG_20171028_143650307_HDR.jpg

IMG_20171030_123907772.jpg

End of October at the beach in Nice. Water testing

De cealaltă parte hoteluri elegante cu vedere la mare. Undeva aproape de centru celebrul hotel Negresco. Ideea extrem de elegantului hotel de la malul mării i-a aparținut românului Negrescu, plecat din România însă la 25 de ani, întâi la Paris si apoi la Nice. Și luxosul hotel a reușit să aibă oaspeți de seamă de-a lungul timpului, traversând și clipe mai grele, dar devenind în timp unul din simbolurile orașului.

IMG_20171028_153621857_HDRIMG_20171028_154411850

This is were the reach people camp … and Hotel Negresco with it’s amazing light pink cupola

Și tot înainte până la Jardin Albert I. Acolo merităm un popas.  Mulțime de oameni ce se bucură de plimbare, singuri, cu familia, cu prietenii, cu copii sau cu cățelul, nimeni părând să se grăbească sau să aibă un scop precis. Pe iarbă se desfășoară un antrenament de Capoeira. Imi reamintește că trebuie să rezolv înscrierea la karate a fiică-mii.
Bărbați, femei și copii se antrenează cu pasiune lângă arcul  monument ” Arc Monumental” de 19 m lungime, instalat aici prin 1988. Surprinzător, nu face parte discordantă cu grădina. Dar statuile antice Dansul si Tragedia, așezate lângă amfiteatrul de verdeață, parcă sunt menite să fie aici. Monumental.

Jardin Albert I

Însă, dacă ești cu copiii sau tu însuți un suflet de copil, atunci atracția principală este la intrarea în parc dinspre faleză. Un carusel clasic a la Belle Epoque, tipic în orasele frantuzești,  cu căluți de lemn și trăsuri de prințese, cu porci zburători și avioane ce se ridică și coboară în sunetul muzicii. Te intorci cu gândul la bucuria copilăriei tale. Și dacă ai fi fost copil prin anii ’50, atunci ai fi putut încă să faci turul parcului în calești trase de măgăruși.

IMG_20171028_161723939_HDR.jpg

Sa fim copii … pentru inca o zi!

Parcul poartă numele de Albert I. Nu e nici de mirare, căci Monte Carlo este la o aruncatură de băț.  Asta a fost  așa, o diversiune, căci toata lumea a mai citit câte ceva când era tânară (adică eu) despre escapadele tânărului prinț Albert de Monaco. Dar adevărul este că numele grădinii a fost schimbat în 1914, în plin început de prim razboi mondial, ca să aducă un omagiu tânărului rege al Belgiei, Albert I, ce luase o pozițe tranșantă împotriva ultimatumului Germaniei.

IMG_20171028_160431625_HDR.jpg

Le Jardin Albert 1er

Grădina este plină de arbori bătrâni, castani, platani și alte specii a căror listă a fost stabilită încă din 1851. O fântână în centrul unui bazin circular, tronează în parc. Stil italian mai mult decât evident, stil pe care il vei regăsi peste tot în oraș.

IMG_20171028_161133327_HDR.jpg

Le Jardin Albert 1er

Odată ieșit din parc, ai ajuns în Place Massena. Uriașa piață centrală a orașului, pavată cu marmură alb – negru și traversată doar de tramvaiele moderne și oarecum silențiose ale orașului. Tramvaiele care de fapt circulă pe o singură linie și care au fost introduse foarte recent. Adică acum 10 ani. Este incredibil să crezi că într-un oraș ca Nisa, tramvaiul a fost introdus abia acum 10 ani. Toți știm că un tramvai are nevoie de fire pentru a circula. Ei bine, asta nu se intampla în piața Massena. Undeva la marginea pieței, tramvaiele se opresc în stație, se desprind de fire și străbat piața pe baterii, apoi odată ieșite din piața, la stația următoare, intră din nou pe fire.

IMG_20171030_130857928

Place Massena

Și totul este atât de alive in Place Massena. Cultural, social.

IMG_20171030_131128898.jpg

Piano concert in Place Massena

În partea dinspre mare a pieței, se află o fântână de inspirație pur italiană, cu o statuie greco-romană în mijlocul ei și cai sălbatici ieșind din apă. Statuia lui Apollo. 7 m înălțime, 7 tone de marmură albă. Două lucruri te vor face să ridici însă din sprâncene:

  1. ce naiba caută cei 4 cai în capul lui Apollo?
  2. cat de dotat e Apollo ăsta în anumite părți?

Am aflat ulterior că acesta a fost și motivul exilării statuii pentru o perioadă undeva în alta parte a orașului undeva la sfârșitul anilor ’70. Pudici francezii ăștia (!?) După terminarea coșmarului construcției liniei de tramvai, statuia a fost readusă în piață în toata splendoarea ei, fără nici o frunză care să-i acopere … bărbăția. Sincer, nu cred că ar avea de ce să se rușineze…

IMG_20171030_130827495_HDR

The Statue of Apollo in Place Massena

Toată piața are un aer italian, amintind de vremurile cand Nisa era a Italiei:  clădiri vopsite roșu- ocru, cu arcade a la epoca romană. Și cafenele unde se servește un expresso absolut savuros.

Day and night in Place Massena

De cealaltă parte a pieței începe Promenade du Paillon. Această minunăție de parc se termină la muzeul de artă modernă și contemporană. Are trei părți. Prima cuprinde un ansamblu de fântâni  arteziene ce execută un dans extrem de organizat, dar armonios, a căror apă se reflectă în lumina soarelui în plăcile de gresie și care noaptea se coloreaza în elegantele culori ale steagului Frantei: roșu, alb, albastru.

IMG_20171031_161957331_HDR.jpg

IMG_9337.JPG

Fountains Promenade de Paillon

Cea de-a doua parte este destinată…reflecției. În mijloc tronează statuia generalului Massena, cel care a început ca ajutant în timpul revoluției franceze și a ajuns maresal al imperiului în timpul lui Napoleon Bonaparte. Brave Soldat, cum ar zice francezul. Piața Massena poartă numele aceluiași general. Și în rest doar bănci, liniște și verdeață, lumini discrete la limita semiîntunericului.

Ultima parte este destinată copiilor. Un covor de iarbă artificială acoperă cea mai mare parte a zonelor de joacă cu tematică marină, oferind copilei mele oportunitatea perfectă să o țină într-o roată. Toboganele sunt așezate pe spinări de delfini, leagănele sunt agățate de cozile a două balene albastre,  o balenă – cașalot, jumătate acoperită, jumătate descoperită oferă locul perfect să te ascunzi cu prietenii sau să te cațeri. Și vorbim de cățărat, fiecare din cele 8 brațe ale caracatițelor te imbie la un cățărat serios. O țestoasă uriașă pare singura de un calm desăvârșit, așa să stai doar să te odihnești pe spinarea ei.

 

IMG_20171029_103521192.jpg

Promenade de Paillon -snapshot of the children area

Întregul parc a fost dat în folosință în 2013. Și asta după e gara a fost mutată mai sus, iar râul Paillon ce trecea pe acolo a fost redirecționat. Momentul în care tramvaiul a fost dat în folosință a schimbat arhitectura întregii părți central a orașului.

În capătul dinspre muzeul de artă modernă și contemporană, sau pe scurt MAMAC, tronează statuia – copie a lui David a lui Michelangelo.

Statues in Promenade de Paillon

Dar toate astea nu se termină aici. În spatele esplanadei muzeului și teatrului, se află biblioteca publică din Nice, Louis Nucera.

IMG_20171101_154423115.jpg

The theater entrance

Și în capătul zonei care adăpostește toate aceste instituții de cultură, tronează un alt simbol al orașului. Care evident că a reprezentat mărul discordiei în micul nostru grup. Partea majoritară: Ce e asta? Un bust, căruia i-au așezat un cub în cap. Partea minoritară: poate autorul vrea să sugereze că nu trebuie să rămânem cu capul pătrat, trebuie să citim și să învățăm. Gri petrol, nu are nici o utilitate. E… noaptea se luminează. Plus că acolo se află și birourile bibliotecii. Să fim serioși, ce nevoie aveau de asta, nu aduce nici un plus, nu pare să aibă legatură cu biblioteca. Și tot așa, se dezbat idei și argumente până la Pizza Pili. Desigur … rămân minoritară. La fel ca în cazul cubului bibliotecii din Stuttgart.

IMG_20171101_155352590.jpg

The cube head in front of Louis Nucera Public Library

Ce părere aveți?

Strasbourg – Capitale européenne

Nu știu alții cum sunt, dar eu când mă gândesc la Franța, o poftă de brânză bună veche, cu gust de glie (Le gout de terroir cum zice francezul) și de eclere cu cafea îmi urcă ușor din vârful limbii către toate celulele nervoase. Sigur că mă gândesc și la Paris, Lyon sau Nisa. Dar nici cu Strassbourg-ul nu mi-e rușine. Situat în nord estul Franței aș zice că este un pic izolat între orașele turistice ale țării, dar la o aruncătura de băț de Stuttgart, și atunci – avantaj noi.
Strasbourg-ul este evident orașul parlamentului european. Capitala Alsaciei împlinește deja 68 ani de când găzduiește instituții europene (1949).
Alături de Brussels și Luxembourg reprezintă una din capitalele Uniunii Europene. Parlamentul European deține de fapt 5 clădiri în Strasbourg, fiecare dintre ele purtând nume de politicieni celebri. Principala clădire, cea mai mare, este Louise Weiss Building. Numele este cel al unei foste parlamentare strasbourgheze ce prin anii ’30 lupta pentru drepturile femeilor alături de sufragete. Sau cum spun francezii, strassbourgeoise. Dacă îmi amintesc bine, în fiecare an, o dată pe an este ziua porților deschise la Parlamentul European și se poate vizita.

Am vizitat Strasbourg-ul de câteva ori, cu diverse prilejuri. Totul a început în Mai 2013 când pentru prima dată cineva din familia noastră participa la semimaratonul desfășurat aici. În 2016 am decis să fac și eu cursa de 10 km, iar anul acesta m-am încumetat chiar la semimaraton. Și anul următor vom fi din nou la start. Și cu acest prilej am vizitat și clădirea Parlamentului European. Nu am apucat să țin vreun speach important în uriașa sală de 750 de locuri a clădirii Louise Weiss, dar poate în viitor.
Oricum vizita la parlament și Consiliul Europei, după ce ai alergat 21 de km, tu cu tine însuți, și esti încă în trenning dezvoltă o inhibiție interioară în raport cu discursul public.

Strasbourg1.jpg

Me at the Parliament

Regiunea Alsaciei a fost până în Ianuarie 2016 cea mai mică dintre cele 22 de regiuni administrative ale Franței. Apoi s-a unit cu Lorraine și Champagne -Ardenne și au format Grand Est. Zona a aparținut pe rând Franței sau Germaniei, așa că vei regăsi în Strasbourg un amestec de arhitectură germană și franceză. Iar meniurile restaurantelor tradiționale nu-ți spun altceva. Suntem aici, la granița cu Germania și ne place varza și cârnatul. Deși acum domnește o atmosferă de liniște și pace, regiunea a avut parte de multe momente sângeroase. Cel mai recent? Ocuparea de către naziști în timpul celui de-al doilea război mondial și bombardarea orașului. Și asta a continuat seria ocupațiilor germane începând cu destrămarea imperiului Roman, când regiunea a devenit teritoriu germanic Alemanni. De aici și influențele germanice ale dialectului alsacian. Francii i-au învins apoi pe alemanni și au controlat regiunea. Asta se întampla în sec. V. Și asta până în sec. IX când regiunea este împățtită între Carol cel Chel (fără motivație fizică) și Ludovic Germanul. Ți Strasbourg-ul a început să crească în perioada Sfântului Imperiu Roman, ajungând în 1262 să aibă statul special de oraș liber imperial, ceea ce îi conferea o anumita independență față de nobilul (de regula conte) ce stăpânea în regiune. Odată cu decăderea imperiului și politica expantionistă a Franței, regiunea ajunge din nou la francezi. De fapt, lucrurile nu au fost așa de simple, dar sar eu acum la Tratatul din Westfalia in 1648, cand mare parte a Alsaciei revine Franței, iar anumite orașe rămân independente, printre care si Strasbourg-ul. Limba germană rămâne și ea în uz. Ironie? În 1792, Marseilleza, ce avea să devină imnul național al Franței, este compusă în Strasbourg. La sfârșitul războiului franco – prusac, după unificarea Germaniei sub Otto van Bismarck, Alsacia revine din nou Germaniei. La începutul secolului XX Alsacia devine oarecum independentă, dar după primul razboi mondial revine Franței într-un mod mai mult sau mai putin pașnic. Și ajungem la cel de-al doilea război mondial, cu care am început de fapt această scurtă lecție de istorie.

Dar Strasbourg-ul nu este numai despre parlamentul european. Centrul orașului a devenit în 1988 patrimoniu Unesco. Petite France este centrul istoric al Strasbourg-ului. Râul Ill curge prin barajul Vauban, construit în sec. XIX și se desparte apoi în trei brațe, separând ca odinioară zonele în care se găseau casele pescarilor, lăptarilor, etc.

strasbourg7.JPG

strasbourg12.JPG

20171003_140250.jpg

Moments of our lives in Petite France

The city snapshots

Nu există nimic care să nu-ți placă în Petite France. Casele vechi cu arhitectura franco-germană, cu flori la balcoane, majoritatea transformate în magazine de suveniruri, in mici restaurante sau braserii tipic franțuzești, în mici cofetării cu patiserie franțuzească complexă. Nebunia de tarte, cu mere, pere sau ciocolată, ecleruri cu diverse topping-uri sau petite four, toate sunt „a la 1kg în plus, dar merită”. Sau ” moment on the lips, forever on the hips”. Tot merită.

20171003_152023.jpg
Numele zonei nu are rădăcini patriotice. În zonă, în secolul XV exista un spital al celor bolnavi de sifilis. Pe care boală, nemții o numeau Franzosenkrankenheit (Boala francezilor). Mă întreb de ce? 🙂
Pe poduri ațteaptă să treacă Batorama, celebrul vaporaș cu acoperiș de sticlă, plin de turiști, ce par că ascultă cu atenție explicațiile ghidurilor turistice. Poți vedea cum vaporul se strecoară cu mare atenție pe unul din bratele Ill-ului și așteaptă, spre încântarea tuturor, să se deschidă barajul și apoi să crească nivelul apei pentru a putea trece mai departe. Bucură-te de spectacol savurând o înghețată de cafea.

strasbourg2.jpg

 River Ill and Batorama

Nu departe de Petite France se află punctul de atracție, probabil cel mai important, al orașului: Catedrala Notre Dame de Strasbourg.

Această prezentare necesită JavaScript.

Daca te nimerești acolo la 12.00 atunci poți vedea și cum figurile lui Isus și ale Apostolilor se mișcă în ritmul bătăilor ceasului astronomic ce se află în interiorul acesteia. De fapt, este al treilea ceas instalat în 1843 în interiorul catedralei.
Construcția catedralei a durat 3 secole, terminată fiind în 1439 și este de asemenea o împletire de stil arhitectural german și francez. Cea mai frumoasă parte a sa este fațada vestică, cu mii de figuri sculptate ce fac din catedrală o capodoperă a stilului gotic. Și de la înălțimea ei de 142 m vezi până spre Pădurea Neagră de o parte a Rhinului și până în Muntii Vosges de cealaltă parte a acestuia. Iar vara, lângă catedrală, poți să te bucuri de soare și de apă. Cum? A se vedea în una din pozele din slideshow-ul  de mai sus. Vitraliile colorate sunt adevărate opere de artă. În timpul celui de-al doilea razboi mondial, zeci de vitralii au fost scoase și ascunse într-o mină de sare din apropiere de Heillbron pentru a fi protejate de bombardamente. Căci da, Strasbourg-ul a fost bombardat și de englezi și de americani.

strasbourg19.jpg

Inside the Cathedral

Palatul Rohan, ce află la maxim 100 m de catedrală a avut și el aceeași soartă în timpul războiului. Aparținând în vremuri trecute cardinalilor din familia Rohan, astăzi găzduiește o multitudine de muzee, printre care cel mai frumos este Muzeul Artelor Frumoase. Iar dacă vii la Strasbourg în prima duminică a lunii, atunci ai intrare gratuită.
Toate cele descrise mai sus fac fiecare vizită în oraș o zi de vacanță. Dacă vrei să te relaxezi și să lași copiii să zburde în voie, atunci uriașul Parc de l’Orangerie este locul perfect. În afara unei mici grădini zoologice, există o mulțime de spații de joacă și suprafețe întinse să tot alergi sau cafeterii unde să te bucuri de un boule de glace și două lacuri pe care să te plimbi cu barca în toiul verii. Și nu uita să te uiți dupa berze … sunt simbolul Alsaciei.

strasbourg11.JPGstrasbourg10

strasbourg18.jpg

The Bird of Alsace

Nu foarte departe de parc, până la orele 13.00 poți să te bucuri de produse frantuzești proaspete la Marche de l’Esplanade. Și mai ales să savurezi atmosfera asta boemă a orașului, cu cetățeni care au în coșul de cumpărături în mod sigur o bucată de brânză și o franzelă. Nici tu nu vei rezista tentației.

Și cu femei frumos îmbrăcate, galeriile Lafayette fiind și ele situate într-o clădire extrem de îmbietoare lângă Place Kleber. Nu există vizită în Strasbourg fără a cumpara 1-2 cărți în franceză de la anticarii mobili din piață. Ultima m-a nimerit la fix. Cum tratezi cu o adolescentă în devenire. Rrrr!

starsbourg3

IMG_20171003_125337931_HDR.jpg

Place Kleber

Dar indiferent ce vei dori să faci în Strasbourg, vei simți ca ești în Franța. Așa că evident hotelurile și restaurantele vor fi scumpe. Mai ales în Decembrie când se desfășoară cel mai mare târg de Crăciun din Europa. Dar ce spun eu aici … Strasbourgul este scump, dar merită.

IMG_20171003_141426927 (1).jpg

5 Days in Bangkok – Part II

Day  3

Astăzi este ziua de cumpărături. Și în Bangkok ai unde cumpăra. Sunt cateva mall-uri pe listă, fashion mall-uri locale și o piață apropiataă de ele, Pratunam Market. Din Sathorn călătorim cu BTS-ul, sky tren, până la stația Siam. De acolo, în funcție de gustul și bugetul fiecăruia, există Shopping Area pentru toată lumea. Marfă pentru toate gusturile si toate bugetele. Am început cu Platinum, mare,  relativ dezamăgitor pentru mine. Dar hoinărești fără să vrei 2-3 ore în el. Apoi ieșim, căci am o senzație de foame și am zice să mâncăm ceva. Însă cu cât cauți mai mult mâncare, cu atât găsești mai puțin, așa că abandonăm și decidem să mergem către Pratunam market și să vedem … ce o mai fi și pe acolo de i s-a dus vestea.

În piață este nebunie și se umple pe oră ce trece. Găsești tot ce-ți trece prin cap, mai puțin plușuri pentru copii. De fapt, jucării în general nu prea am văzut. Trebuie să mai investigăm (în urma investigațiilor am găsit Mega Plaza din cartierul chinezesc si Toys Market în același cartier). Undeva la 15.00 ieșim din piață, cumpărăm o apă și niște bile de inspirație japoneză cu pește, brânză și alte minunății necunoscute, peste care vânzătoarea pune niște sosuri,  niște alge și niște icre. Și totul costă 40 Bht (1 Euro). Se dovedesc a fi delicioase.

bangkok12.jpg

Food

Next stop Central World. Numai magazinul Isetan se intinde pe 7 etaje. Eu am obosit de cum l-am văzut, așa că am ales să mă odihnesc puțin.

Bangkok15.jpg

Isetan – Central World

Toate mall-urile sunt cumva interconectate  prin pasarele imense pe care le străbat doar pietonii. Pe străzile de 4-5 benzi este deja nebunie, mașini personale, taxiuri colorate, autobuze vechi, tuk-tuk-uri sau motoscutere circuland intr-o armonie (!)  fără claxoane. Sunetele stridente care se aud sunt fluierele paznicilor din parcări ce permit mașinilor să intre sau să iasă. O nebunie exotică și colorată.

IMG_20170905_160643610.jpg

Rush Hour in Bangkok

Vis a vis de Central World găsim Discount C Center unde la parter sunt magazine standard, cu prețuri ok, iar sus este un supermarket. Prețuri și mai ok, produse thailandeze și nu numai. Alegi după poză, căci eticheta în engleză lipsește de multe ori. Dar alegem fără milă și rușine o multitudine de produse thailandeze și japoneze pe care să le testăm.

bangkok3.jpg

Elephants near Discount C Center

Last destination of the day: MBK mall. Personal mi se pare cel mai reușit. Prețuri bune și o varietate incredibilă de produse de artizanat, îmbrăcăminte și incălțăminte, accesorii. Și evident, elefanți peste tot. Rituarurile lor includ totdeauna elefantul. Templele, vânzătorii, magazinele au un elefant purtător de noroc în apropiere.

bangkok4.jpg

Finalul aparține ca de obicei mâncării și apoi ne retragem după o zi plină în Bangkok. Ne-am făcut și astăzi datoria.

Day 4

Astăzi avem un scop relativ nedefinit. Parcă am fi mers la un floating market, parcă nu. E și mâine o zi. În plus, aseară a fost o furtună cu tunete si trăznete, de două ori au sărit siguranțele de la hotel și aveau încă ceva probleme cu netul. Așa că nu prea ne-am documentat (surprinzător pentru mine, dar nu mai reușesc să fac față la multitudinea de informații ce trebuiesc căutate, așa că le iau mereu pe rând) și am decis să facem măcar o plimbare pe râu. Undeva la 2.5 km de noi, în Sathorn, se află Sephan Taksin Pier. De acolo, poți ajunge în Asiatique Area, o nebunie de  Night Whole Sale Area, din nou cu de toate pentru toți. Dar atenție, începe cam la orele 17.00. Străbatem Sathorn Tai Road. Zonă de bussines și ambasade. Trotoare late, curate, se merge foarte întins. Ajunși la Sephan Taksin, traversăm întâi cu o barcă de localnici în partea cealaltă a râului Chao Praya, în zona rezidențială a orașului. Imediat lângă ponton există un parc pentru localnici cu un free gym unde se antrenează de zor câțiva thailandezi. Dau și eu să ridic o bară, ceea ce face jumătate din mulțime să zâmbească cu subînțeles. Găsesc însă și eu o ganteră de maxim 2 kg cu care să îmi fac o poză chinuită. Asta așa ca să justific următoarea poză, cea în care încerc să scap din strânsoarea unui Hulk uriaș.

bangkok6.jpg

Fighting for my life???

Dar Cristi se descurcă, trage și el de câteva fiare, cât să mai smulgem un zâmbet fugar unui thailandez ce nu s-a oprit din făcut genoflexiuni cu greutăți în spate de când am intrat în parc. Probabil luptător Thai Kombat.

Ne întoarcem pe pod și luăm barca spre Wat Arun. 50 Bht. Cam turistica, dar cam greu de ajuns acolo altfel. Călătoria durează cam 20 de minute, un ghid anunță în engleză și thailandeză câte ceva despre ce vedem. Nu reușesc să mă concentrez mai departe de numele stațiilor-pontoane.

Râul este murdar, … sau poate doar mâlos, dar oricum este de preferat să nu te gândești la culoarea lui. Peste tot plutesc ramuri de copaci, ierburi și bărci. Long tail, water taxi, bărci stil pagode plutitoare, bărci de mini – cruise și așa mai departe, căci râul acesta, cu meandrele lui ciudate în zona Bangkok-ului,  a dat cumva viață acestui oraș.

bangkok7.jpg

Chao Praya

La Wat Arun cumpăr niște rucsăcele simpatice pentru fetițe, neapărat cu elefănței, și apoi traversăm către Wat Pho și China Town. Rezolvăm și foamea cu niște satay de creveți mari și cărnoși și un calamar la grătar. Doamna completează fiecare satay cu niște wotons, un fel de chipsuri cu pui ( ???).  Și neapărat cu sos de chili. Neapărat cu sos de chili.

IMG_9161

Prawns and Squid Satay

Se apropie ploaia. Avem timp cât să ajungem la un mall, că a și început. Și s-a dovedit o idee bună, căci la parter era un târg, nici nu stiu cum să-l definesc, de unde am cumpărat în 30 de minute, 3 rochii. Am rezolvat și problema cu netul, cu checkin-ul și uite așa a trecut și ora și ploaia.

Next stop China Town. Allways China Town. Îmi este absolut imposibil să descriu tot ce se vinde în această piață. Imaginează-ți o chestie exotică, pe care dintr-un motiv necunoscut ai vrea să o cumperi. Sigur o vei găsi. Imaginează-ți o chestie exotică, pe care dintr-un motiv perfect de înțeles pentru mine, ai vrea să o mănânci. Sigur o vei gasi. De mirosuri … nu mai vorbesc.

Hoinărim prin zonă, dând ocol pieței în sus și-n jos, în stângă și-n dreapta, fascinați de mulțimea de oameni ce cumpără, mănâncă, se uită, totul pare să se desfășoare pe repede înainte. Pe una din arterele mai mari ce taie piața în două, un polițist acoperit de sus până jos, încearcă să dirijeze mulțimea în fibrilație și mașinile de pe stradă. Și reușește. Cu un calm exemplar, execută manevrele, ignoră cei doi pietoni care se grăbesc și traversează puțin mai sus de trecere (daca nu s-a intamplat nimic, e ok). Cumva ca și la vânzători aici: dacă doar te uiti, intrebi de preț și apoi pleci spunând un mulțumesc, nu ți se va răspunde. Dar dacă cumperi ceva, reușesc să te umple de mulțumesc-uri și plecăciuni.

Am găsit și direcția serii: faimoasa stradă Khao San, locul unde par să se întâlneasca toți backpackerii, și nu numai, din Bangkok. Câteva minute, drumul îl străbatem alături de un backpacker încărcat în spate cu un rucsac imens, în față un alt rucsac, așa, ca să se cocoșeze uniform. Trage calm dintr-o țigară și e roșu la față ca racul. La o intersecție, noi intrăm la un templu, el în parcul de vis a vis. Apuc să văd cu coada ochiului cum arată cămașa verde după ce și-a dat rucsacele jos. Neagră de transpirație.

Ni se pare puțin cam devreme, așa că ne oprim la templul  Xuantianshangdi, unde este aproape ora închiderii. Poate de aceasta suntem singuri, totul este atât de relaxant și liniștit, iar razele soarelui au deja lumina caldă a apusului.  Facem un ocol agale, maxim 10 minute. Poarta principală este acum  închisă, așa că cerem informații unui călugăr, despre cum să ieșim. Ne îndrumă calm către o poartă laterală. Mă simt chiar bine.

bangkok8

Xuantianshangdi Temple

Drumul ni se intersectează din nou cu al backpacker-ului. Hai băiete, că mai e puțin, îl susțin în gând.

Și ajungem la artera principală, la Suksapanpanit. Un mausoleu uriaș, Democracy Monument, tronează în mijlocul intersecției, tablouri cu regele Bhumibol sunt parcă din ce în ce mai multe și mai mari. În apropiere trebuie să fie un liceu, căci suntem dintr-o dată înconjurați de liceence, în uniforme alb-negru cu o curea maro la fuste, singura de altfel ce ar putea să scoată puțin uniforma din tiparul unei uniforme de tip comunist, căci pantofii par făcuți pe calapod ca și cum toată lumea ar avea platfus.

Și în sfârșit, ajungem pe Khaosan Road. Nu este încă întuneric, așa că se poate merge ușor, poate prea ușor. Este însă într-adevăr plin de oameni albi. Străduțele laterale sunt la fel de pitorești: stall-uri, baruri, boutique-uri. Se lasă întunericul. Deja pe Khao San au apărut vânzătorii de scorpioni, greieri, lăcuste și alte vietăți pline de proteine. Până și să faci poză costă 10 BHT. Dar mai sunt curioși care cumpară. Recunosc că nu i-am vazut și mâncând ce cumpară. Au apărut și ofertele la găleți de alcool și cocktailuri puternice. Atmosfera este mai agitată, muzica se aude tare. Și lumea curge în sus și în jos.

bangkok5.jpg

Khaosan Road

În apropiere de Khao San Road descoperim o strada pitorească, cu terase ce oferă mâncare thai și bere thailandeză. A sosit momentul să savurăm linistiti Thai style green papaya salad. Așa că ne așezăm la o terasă rustică, vedere la stradă, ce pare condusă în familie. Arată minunat, muzica spaniola de la terasa vecină oferă și un fond muzical plăcut. Salata este senzațională. După cârnatul thailandez mâncat în China Town, nici că aș putea mânca altceva. Alunele prăjite și sosul de chili, fac din salata asta de papaya verde ceva fenomenal de bun. Trebuie să fac și eu acasă. Sosul îl pot potrivi, să văd însă unde găsesc green papaya. Green-apple mango și green papaya este ceva ce prea am văzut în Europa.

bangkok2.jpg

Apoi îmi cumpărăm cercei (sau invers, cine mai stie), mai batem o dată la pas Khaosan Road și mergem la autobuz. Autobuz local, linia 47 ce trebuie să ne ducă direct până la Lumpini Park. A, ce călătorie. Autobuzul este free, am întrebat șoferul în acest sens, și mai ales…gol. Găsim locuri la fereastră, unul în spatele celuilalt, așa ca să se bucure toată lumea de scos capul pe geam. Căci acesta nu există, iar aerul șuieră de o parte și de alta în autobuz, prin tăieturile ce țin loc de fereastră. Călătoria durează cam 40 de minute, suficient timp să admiri spectacolul străzii. Mă uit fascinată la scuterul de lângă noi, cu șoferul ce trage cu o mână după el un căruț de marfă pe roți. La o viteză de 40 km /h. Bangkok.

Ajungem la Patpong undeva în jur de 10.00. Parcă și mai animată, în cluburi numărul domnișoarelor – scândură pare să se fi dublat. Ne rătăcim pe ganguri întunecate cu baruri la care stau perechi băieți-băieți, fete-fete sau fată-baiat. Și ce negocieri duc peștoaicele cu turiștii japonezi pentru o fată … sau două!

E destul pentru toată lumea.

Day 5 

Mă trezesc la 6.30. Afară plouă zgomotos. De pe balcon aerul este aproape irespirabil. Umed. Cobor să-mi iau o cafea, căci sigur nu mai pot dormi și încep să scriu inspirată. La 8.30 deja strălucește soarele. Impachetăm ultimele bagaje și plecăm. Avem o zi întreagă la dispoziție.  Suntem relaxați, fără bagaje așa ca să ne distrăm. De fapt, suntem puși pe ultimele cumpărături.

bangkok1.jpg

Fun at MBK

Mergem întâi la MBK pentru un rucsac și pentru niște cosmetice. Apoi la Tesco Lotus pentru un Food Court de mâncare thailandeză tradițională la prețuri adevărate. Porția de crunchy noodle cu sea food plutind într-un sos vâscos de pește și soia, totul asezonat cu verzituri, costă doar 50Bht, adică 1 euro și un pic.

bangkok14.jpg

Food

Și în final cheltuim ultimul baht la Big C. De departe supermarketul meu favorit, căci are multe sortimente japoneze. Facem o aprovizionare pentru toată familia de antiinflamatoare Tiger Balm de la o farmacie de medicina chineză, ce și-au dovedit eficacitatea pe picioarele lui Cristi.

De aici, nu ne rămâne decât să recuperăm bagajele și direcția aeroport. Ușor de zis. De la Big C urcăm pe pasarela Skywalk către Siam BTS station. Și mergem pe pasarelă cam 500 de m. Ca la Hong Kong.  Călătoria cu sky trenul, la orele 18.00…oau. Stația Siam „deservește”  bussines centers și vreo 3-4 mall-uri, așa că la ora asta toată lumea se revarsă către stație. Se așează răbdătoare la coadă, facem și noi la fel. În primul tren nici măcar nu reusim să intrăm. Dar vine altul repede, tot ca sardelele stăm în el pentru două stații. Un spectacol ce merită trăit din când în când. Oare așa o fi și la Bucuresti la ore de vârf?

De la Lumphini Park luăm metroul subteran MRT până la Phatchaburi și de acolo trenul express până la Suvannaburi??. Din păcate, nu este ora potrivită, nu este cel mai bun moment. Metroul este arhiplin, la fel și trenul, poate chiar mai mult. Noroc că stația aeroport este ultima și coboară toată lumea.
Ultima încercare pe ziua de astăzi va fi să optimizăm bagajele în mod corespunzător, căci unul trebuie să meargă la cală. In rest, drum bun spre casă.